SCHIMBARE TEMĂ DE PROIECTARE ÎN TIMPUL EXECUȚIEI | Silvora Tera

SCHIMBARE TEMĂ DE PROIECTARE ÎN TIMPUL EXECUȚIEI

Conform Legea nr. 50/1991, art.5.1, alin (2) “ În vederea gestionării procesului de emitere a certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire/desfiinţare, structurile de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi executării lucrărilor de construcţii asigură verificarea operativă privind respectarea structurii şi documentaţiilor depuse şi restituite, după caz, a documentaţiilor necorespunzătoare, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii pentru emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare, respectiv 10 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism

Conform art 7.alin 15, 15.1

(15) În situaţia în care în timpul executării lucrărilor şi numai în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire survin modificări de temă privind lucrările de construcţii autorizate, care conduc la necesitatea modificării acestora, titularul are obligaţia de a solicita o nouă autorizaţie de construire, potrivit prevederilor prezentei legi.

(15.1 ) Pentru obţinerea unei noi autorizaţii de construire, potrivit prevederilor alin. (15), solicitantul va depune o nouă documentaţie tehnică - D.T. elaborată în condiţiile modificărilor de temă survenite, urmând ca autoritatea administraţiei publice locale competente să decidă, după caz: a) emiterea noii autorizaţii de construire, dacă lucrările corespunzătoare modificărilor de temă se înscriu în limitele actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, precum şi ale avizelor şi acordurilor obţinute pentru autorizaţia de construire iniţială;  

Concluzie: conform Art.5, alin (2.2 ) nu este necesara emiterea actului pentru protecția mediului pentru locuințe și anexe, deci nu mai există dubiu că trebuie vreun acord de la APM în cazul schimbării temei de proiectare pentru astfel de construcții.

 

b) reluarea procedurii de autorizare în condiţiile prezentei legi, dacă lucrările corespunzătoare modificărilor de temă depăşesc limitele actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, precum şi ale avizelor şi acordurilor obţinute pentru autorizaţia de construire iniţială.

(15.2) Verificarea încadrării lucrărilor corespunzătoare modificărilor de temă în limitele avizelor şi acordurilor obţinute pentru autorizaţia de construire iniţială se realizează de către structurile de specialitate ale autorităţii administraţiei publice competente, precum şi de verificatorii de proiecte atestaţi în condiţiile legii, pentru fiecare cerinţă esenţială de calitate în construcţii, cu participarea reprezentanţilor instituţiilor avizatoare.

(15.3) Verificarea încadrării lucrărilor corespunzătoare modificărilor de temă în limitele actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului se realizează de către aceasta potrivit prevederilor legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.

 

În cazul locuințelor și anexelor nici nu trebuie solicitat punct de vedere,  concluzia este că nu au ce verifica.

Conform Legea nr. 50/1991,

Art.5, alin (2.2 )Emiterea actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului nu este necesară pentru următoarele categorii de lucrări:

a) construirea de locuinţe unifamiliale;

b) construirea de anexe gospodăreşti, cu excepţia celor utilizate pentru creşterea animalelor;

c) consolidări ale imobilelor existente;

d) construirea de împrejmuiri;

e) dezmembrări, comasări de terenuri.

 

alin(4) Avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism trebuie să se refere strict la tipul de lucrări necesare realizării construcţiilor, fiind interzisă solicitarea de avize/acorduri care nu au temei tehnic şi legal în raport cu obiectul acesteia.

 

▪ Modificare de temă - definiție

Orice schimbare iniţiată de către investitor/proprietar care are în vedere funcţiunile şi/sau capacităţile funcţionale caracteristice, indicatorii tehnicoeconomici aprobaţi, soluţiile spaţiale şi/sau de amplasament şi alte asemenea cerinţe, care au fundamentat elaborarea documentaţiei tehnice - D.T. care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire.

Conform ordinului 839/2009 actualizat:

Art. 66: Modificări de temă în timpul executării lucrărilor de construcţii

(1)Prin modificare de temă, potrivit definiţiei din anexa nr. 2 la Lege, se înţelege orice schimbare iniţiată de către investitor/proprietar care vizează, după caz, funcţiunile şi/sau capacităţile funcţionale caracteristice, indicatorii tehnico-economici aprobaţi, soluţiile spaţiale şi/sau de amplasament ori alte asemenea cerinţe specifice investiţiei, cu efecte asupra documentaţiei tehnice - D.T. care a fundamentat emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare.

       Art. 67: Schimbarea soluţiilor tehnice din proiect pe parcursul execuţiei (1)În situaţia în care, înainte de începerea executării lucrărilor de construcţii sau pe parcursul derulării acestora, devine necesară modificarea soluţiilor tehnice din documentaţia tehnică - D.T. autorizată, beneficiarul/investitorul/administratorul/managerul de proiect are obligaţia de a nu începe sau, de a opri lucrările, după caz, şi de a solicita emiterea unei noi autorizaţii de construire corespunzător modificărilor aduse proiectului, materializate prin documentaţii - piese scrise şi desenate -, cu condiţia ca documentaţia tehnică - D.T. astfel modificată să se încadreze în prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate, urmând să se aplice în mod corespunzător prevederile art. 54 alin. (6).

În aceste condiţii, taxa de autorizare se va regulariza după recepţia la terminarea lucrărilor de construcţii, potrivit legii.

(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pe bază de dispoziţie de şantier dată de proiectantul lucrărilor şi verificată de către un verificator de proiecte atestat în condiţiile legii, precum şi cu acordul scris al beneficiarului/investitorului/ administratorului/managerului de proiect, după caz, se pot admite modificări locale ale soluţiilor tehnice din documentaţia tehnică - D.T. autorizată fără emiterea unei noi autorizaţii de construire, dacă:

 a) nu se modifică funcţiunea consemnată în autorizaţia iniţială;

b) se asigură respectarea prevederilor avizelor/acordurilor/punctului de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului, precum şi ale actului administrativ al acesteia după caz, anexe la autorizaţia iniţială;

c) se asigură respectarea prevederilor Codului civil;

d) nu se modifică condiţiile de amplasament (regim de înălţime, POT, CUT, aliniament, distanţele minime faţă de limitele proprietăţii, ori aspectul construcţiei);

e) nu sunt periclitate rezistenţa şi stabilitatea clădirilor învecinate;

f) se asigură respectarea prevederilor reglementărilor tehnice în domeniul securităţii la incendiu.

g) se asigură economia de energie.

 

(4)În situaţiile prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) responsabilitatea privind corectitudinea tehnică a soluţiei modificatoare aparţine proiectantului, în solidar cu verificatorul/verificatorii de proiect, iar titularul autorizaţiei are obligaţia de a depune (în copie) la emitentul autorizaţiei documentaţiile şi/sau documentele specificate, ca martor.

 

Art. 26. - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni:

h) neemiterea certificatelor de urbanism în termenul prevăzut la art. 6 alin. (2), precum şi emiterea de certificate de urbanism incomplete ori cu date eronate, care nu conţin lista cuprinzând avizele şi acordurile legale necesare în raport cu obiectivul de investiţii, sau eliberarea acestora condiţionat de elaborarea prealabilă a unei documentaţii de urbanism sau a oricăror documentaţii tehnice de definire a scopului solicitării, cu depăşirea termenului legal, sau refuzul nejustificat ori condiţionarea furnizării informaţiilor de interes public prevăzute la art. 6 alin. (1);

h1) neemiterea avizelor şi autorizaţiilor de construire întermenul prevăzut de prezenta lege;

h2) refuzul nejustificat de emitere a autorizaţiei de construire/desfiinţare şi/sau a certificatului de urbanism în termenul prevăzut de lege pentru documentaţiile complete;

(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1), săvârşite de persoanele fizice sau juridice, se sancţionează cu amendă după cum urmează:

- de la 5.000 lei la 30.000 lei, cele prevăzute la lit. h), h1 ) şi i);

(4) Contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. h), h1 ), i)- k) şi o) se constată şi se sancţionează numai de către organele de control ale Inspectoratului de Stat în Construcţii.